Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL este o entitate membră a Ernst & Young Global Ltd.
Bucharest Tower Center, etaj 22 B-dul Ion Mihalache
nr. 15-17 011171 Bucuresti, sector 1, Romania
+40 21 402 4000
RO || EN
În această ediție:

Legea nr. 62 din 20 mai 2020 privind aplicarea unor facilități de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgență (Legea 62/2020), publicată în Monitorul Oficial nr. 425 din 21 mai 2020, a intrat în vigoare pe 24 mai 2020.

Scopul reglementării

Legea 62/2020 își propune să susțină anumite categorii de locatari care, în contextul dificultăților economice cauzate de pandemia Covid-19, nu mai pot achita chiria.

Acești locatari pot solicita amânarea plății chiriei, fără a fi obligați să plătească dobânzi și penalități, în acest caz plata chiriei urmând să fie efectuată de către organul fiscal teritorial competent, în contul bancar al locatorilor, la cererea locatarilor.

Locatarii care au formulat astfel de cereri către autoritățile fiscale și care au beneficiat de prevederile Legii 62/2020 sunt obligați să ramburseze aceste sume organului fiscal teritorial competent în mod eșalonat, în rate egale, după perioada în care plata a fost amânată, până la 31 decembrie 2020, în caz contrar urmând să fie supuși procedurii de executare silită.

Beneficiarii facilităților

Legea 62/2020 prevede că plata chiriei pentru folosința imobilelor înregistrate ca sedii, puncte de lucru sau locuințe poate fi amânată la cererea următoarelor categorii de locatari:

(i) operatori economici, practicanți ai profesiilor liberale, entitățile juridice de drept privat, a căror activitate a fost întreruptă sau ale căror venituri sau încasări au scăzut cu cel puțin 15% în luna martie 2020 față de media ultimului an calendaristic în perioada de aplicare a stării de urgență;

(ii) persoanele fizice afectate economic direct sau indirect în perioada de aplicare a stării de urgență.

Condițiile în care se poate solicita amânarea plății chiriilor

Pentru a beneficia de amânarea plății chiriei, acești locatari trebuie să depună la organul fiscal teritorial competent o cerere însoțită de următoarele documente:

(i) contractul de locațiune încheiat între locator și locatar;

(ii) un act adițional la contractul de locațiune care să menționeze, printre altele, acordul părților pentru amânarea plății chiriei, durata perioadei de amânare a plății chiriei, valoare chiriei aferentă acestei perioade de amânare;

(iii) orice fel de document care dovedește imposibilitatea locatarului de a plăti chiria în perioada specificată în actul adițional.

Cererea poate fi depusă şi prin poştă electronică la o adresă de e-mail care va fi afişată pe pagina de internet a fiecărui organ fiscal teritorial.

Pentru a beneficia de amânarea plății chiriei trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(i) chiria lunară specificată în actul adițional încheiat între locator și locatar este mai mică sau cel mult egală cu chiria din luna februarie 2020;

(ii) valoarea chiriei lunare specificată în actul adițional încheiat de părți, pentru fiecare locație, este de maximum 10.000 RON pentru operatori economici și de maximum 2.000 RON pentru persoane fizice.

Aplicabilitate

Facilitățile reglementate de Legea 62/2020 se aplică pentru toată perioada stării de urgență, precum și pentru luna următoare celei în care a încetat starea de urgență.

Normele de punere în aplicare a Legii 62/2020 urmează să fie elaborate în 15 zile de la data publicării acesteia.

Pentru mai multe informații, echipa Radu și Asociații SPRL vă stă la dispoziție.

 

Pregătit de către:
Eduard Florea – Associate, Radu și Asociații SPRL
Alexandra Siminiceanu – Senior Associate, Radu și Asociații SPRL

Pentru informații suplimentare, persoana de contact este:
Radu Diaconu - Associate Partner