În această ediție:
- Salariul de bază minim brut pe țară majorat începând cu 1 ianuarie 2022. Modificări aduse Codului Muncii
Hotărârea de Guvern nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată („HG 1071/2021”) a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 950 din data de 5 octombrie 2021.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 117/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2011, Codul Muncii („OUG 117/2021”) a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 951 din data de 5 octombrie 2021.
Redăm în cele ce urmează sumarul principalelor modificări legislative:
Salariul de bază minim brut pe țară majorat începând cu 1 ianuarie 2022
Începând cu 1 ianuarie 2022 salariul de bază minim brut pe țară a fost majorat la suma de 2.550 RON/lună. Nu mai sunt prevăzute valori diferite ale salariului de bază minim brut în funcție de studiile superioare și de vechimea în muncă.
Modificări aduse Codului Muncii
Este introdus conceptul de muncă subdeclarată. Acesta reprezintă acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit și evidențiat în statele de plată a salariilor și în declarația lunară transmisă autorităților fiscale.
Perioada de compensare a muncii suplimentare prin ore libere plătite a fost extinsă de la 60 la 90 de zile calendaristice.
Au fost introduse următoarele sancțiuni contravenționale:
- Amendă de la 8.000 la 10.000 de RON pentru fiecare salariat, fără a depăși valoarea cumulată de 100.000 RON, pentru munca subdeclarată.
- Amendă de la 10.000 la 15.000 RON pentru fiecare salariat, fără a depăși valoare cumulată de 200.000 RON, pentru primirea la muncă a unuia sau mai multor salariați cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în contractele de muncă cu timp parțial.
- Amenda de la 5.000 la 10.000 RON pentru fiecare salariat pentru depășirea cu mai mult de o lună a datei de plată a salariului. Excepție fac angajatorii aflați sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
Amenzile vor deveni aplicabile în 15 zile de la data publicării OUG 117/2021 în Monitorul Oficial.
Pentru mai multe informații, echipa Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL vă stă la dispoziție.
Pregătit de către:
Otilia Oglage – Associate, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL
Pentru informații suplimentare, persoane de contact sunt:
Radu Diaconu – Avocat asociat coordonator, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL
Anca Atanasiu – Managing Associate, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL