Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL este o entitate membră a Ernst & Young Global Ltd.
Bucharest Tower Center, etaj 22 B-dul Ion Mihalache
nr. 15-17 011171 Bucuresti, sector 1, Romania
+40 21 402 4000
RO || EN
În această ediție:
  • Modificări aduse legii dialogului social și Codului Muncii

Legea nr. 269/2021 pentru modificarea Legii dialogului social nr. 62/2011 și a Legii nr. 53/2003 — Codul muncii a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1076 din 10 noiembrie 2021.

Modificarea legislativă intră în vigoare la data de 13 noiembrie 2021.

Redăm în cele ce urmează sumarul principalelor modificări legislative:

Modificări aduse legii dialogului social

A fost abrogată prevederea care permitea salariaților să conteste în fața instanțelor de judecată măsurile dispuse unilateral de angajator privind executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani, în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care au luat la cunoștință de respectiva măsură

Modificări aduse Codului Muncii

Prevederile abrogate din legea dialogului social se introduc în Codul Muncii înlocuind un text cu care acestea intrau în contradicție și care permitea salariaților să conteste în fața instanței de judecată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, într-un termen diferit, respectiv de 30 de zile calendaristice de la data la care aceasta le-a fost comunicată.

Astfel, se pune capăt unei vechi controverse dintre articolele celor două acte normative care cuprindeau  termene diferite de contestare a măsurilor dispuse de angajator.

Pentru mai multe informații, echipa Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL vă stă la dispoziție.

Pregătit de către:
Cucoaniș Cristina - Associate, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL

Pentru informații suplimentare, persoane de contact sunt:
Radu Diaconu –  Avocat asociat coordonator, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL
Anca Atanasiu – Managing Associate, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL