Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL este o entitate membră a Ernst & Young Global Ltd.
Bucharest Tower Center, etaj 22 B-dul Ion Mihalache
nr. 15-17 011171 Bucuresti, sector 1, Romania
+40 21 402 4000
RO || EN
În această ediție:
  • Modificări legislative privind plafonarea prețului energiei electrice pentru consumatorii IMM

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022 (OUG 199/2022) pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 (OUG 27/2022) a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 864 din 1 septembrie 2022 și a intrat în vigoare la aceeași dată.

Principalele modificări legislative:

Începând cu 1 septembrie 2022 devine aplicabilă plafonarea prețului final al energiei electrice facturat consumatorilor finali. Conform prevederilor OUG 119/2022, prețul final facturat de către furnizorii de energie electrică este plafonat la maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021, în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.

Definiția întreprinderilor mici și mijlocii

Conform Legii 346/2004 cu modificările și completările ulterioare, întreprinderile mici și mijlocii sunt definite ca fiind acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

Analiza respectării criteriilor menționate mai sus se face în raport de o întreprindere unică. În noțiunea de întreprindere unică se are în vedere faptul că elementele indicate în mai sus se analizează în mod cumulativ pentru două sau mai multe întreprinderi dacă acestea sunt întreprinderi legate sau partenere și nu sunt autonome.

Întreprinderea parteneră se definește drept întreprinderea care deține 25% sau mai mult din capitalul social sau din drepturile de vot (oricare dintre acestea este mai mare) în una ori în mai multe întreprinderi sau dacă una ori mai multe întreprinderi dețin 25% sau mai mult din capitalul social sau din drepturile de vot ale întreprinderii în cauză.

Întreprinderile legate sunt definite drept întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

Astfel, existența influenței dominante este determinată de aspecte de fapt, cum ar fi relațiile contractuale între companii sau alte aspecte similare. Prin urmare, pentru a stabili dacă două sau mai multe întreprinderi sunt legate este necesară o analiza a relațiilor contractuale existente între acestea.

De asemenea, sunt considerate legate întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

Având în vedere cele menționate mai sus, pentru a beneficia de plafonarea prețului facturat, întreprinderea trebuie să fie IMM autonomă sau, împreună cu întreprinderile partenere sau legate, să nu depășească pragurile stabilite prin definiția legală a IMM-urilor.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați echipa Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL.

 

Pregătit de:
Viorel Olteanu -  Associate, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL
Denisa Neamțiu -  Senior Associate, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL

Pentru informații suplimentare, persoana de contact este:
Andrei Ștefanovici - Director, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL