Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL este o entitate membră a Ernst & Young Global Ltd.
Bucharest Tower Center, etaj 22 B-dul Ion Mihalache
nr. 15-17 011171 Bucuresti, sector 1, Romania
+40 21 402 4000
RO || EN

Taxarea unor produse accizabile, care au necesitat recondiționarea în cadrul unui antrepozit fiscal după ce au fost puse pe piață, este nelegală – a decis Înalta Curte de Casație și Justiție

Echipa de avocați specializată în dispute fiscale a Radu și Asociații SPRL, casa de avocatură asociată EY Law, a înregistrat o nouă premieră, de data aceasta într-o problemă ce a generat dificultăți în interpretarea și aplicarea legii fiscale – restituirea accizei percepute asupra unui produs energetic care, necorespunzând parametrilor standard, a fost returnat de beneficiar în antrepozitul fiscal, în vederea recondiționării și eliberării ulterioare în consum.

Codul fiscal prevede posibilitatea restituirii accizelor în situația „contaminării sau combinării accidentale” a unui produs pus pe piață care este ulterior reciclat sau recondiționat. Cu toate acestea, autoritatea fiscală a refuzat restituirea pentru simplul motiv că situația de fapt nu se încadrează în ipoteza legii – mai exact, că nu ar putea exista un caz de contaminare sau combinare accidentală atunci când substanța ce generează contaminarea face ea însăși parte din elementele utilizate în procesul de producție.

O astfel de interpretare eronată a fost susținută inclusiv de Direcția de legislație în domeniul accizelor, din cadrul Ministerului de Finanțe. Practic, cu toate că norma juridică nu explică noțiunile de „contaminare” ori de „combinare accidentală”, autoritatea fiscală a adoptat un mod restrictiv de interpretare, în sensul în care norma juridică ar ajunge să producă efecte limitative.

Echipa de avocați implicată în acest proiect a fost condusă de către Emanuel Băncilă, Partener și Alex Slujitoru, Senior Manager, Radu și Asociații SPRL. Alex Slujitoru a precizat că „pentru soluționarea favorabilă a prezentei spețe a fost relevantă asigurarea trasabilității produsului, acesta aflându-se sub supravegherea strictă a reprezentanților direcției vamale pe întreaga perioadă a deplasării sale.

Atât instanța de fond cât și instanța de recurs au confirmat nelegalitatea refuzului de a restitui accizele percepute și au dispus în consecință restituirea acestora. O soluție contrară ar fi dus la plata de două ori a accizelor pentru același produs energetic – inițial pentru produsul neconform și, ulterior, pentru produsul recondiționat, acciza fiind o taxă ce vizează exclusiv consumul, respectivul produs fiind pus pe piață în vederea consumului doar după recondiționare”, a spus Emanuel Bancilă, liderul practicii de politici și dispute fiscale din cadrul EY România.

***

Radu și Asociații SPRL  este singura casă de avocatură din România inclusă printre finaliste la categoria “European Tax Innovator Firm of the Year” în anii 2015, 2017, 2018 și 2019, recunoscându-se astfel contribuția sa atât la îmbunătățirea cadrului legislativ procedural-fiscal cât și la dezvoltarea și implementarea unor soluții inovatoare pentru contribuabili (soluții implementate în premieră doar de către Radu și Asociații SPRL).