Dan este Asociat în cadrul Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL și membru al Baroului București din 2024.
Dan a absolvit Facultatea de Drept și Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, precum și cursurile de master în „Afaceri Europene și Management de Programe”, organizate de aceeași instituție.
Înainte de a se alătura echipei Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL, Dan a avut oportunitatea de a fi stagiar la o Delegație a UE, obținând experiență în domeniul proiectelor cu finanțare europeană.
Dan este implicat în proiecte de consultanță juridică în domenii precum achiziții publice, structurarea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, ajutor de stat, drept comercial și societar.
Dan vorbește limba engleză, franceză, rusă și română.